SoftParking › Program de gestiune pentru parcări private
Program de gestiune pentru parcări private
Un software de parcare nu e un tabel mai frumos. E locul unde se întâlnesc rezervarea făcută acum două săptămâni, mașina care intră pe poartă acum și banii care trebuie să ajungă în casă diseară. Dacă cele trei nu se leagă, rămâi cu un caiet, doar că pe ecran.
Pentru cine e — și pentru cine nu e
SoftParking e făcut pentru parcări private cu om la poartă: parcări de aeroport, parcări de oraș cu abonați, parcări de hotel, spații rezidențiale sau de birouri unde cineva confirmă intrările și încasează. Dimensiunea nu contează atât de mult pe cât contează faptul că există o persoană care operează.
Nu e potrivit pentru parcarea publică pe stradă și nici pentru o parcare complet automată, fără personal, unde bariera decide singură. Dacă nu ai pe cineva care să marcheze intrarea și ieșirea, cauți alt tip de produs.
Cele șase lucruri pe care trebuie să le rezolve
Dacă evaluezi mai multe soluții, astea sunt întrebările care despart un software util de o listă de rezervări colorată. Merită puse oricui îți face o demonstrație, inclusiv nouă.
Rezervările: trei căi de intrare, un singur loc de aterizare
În realitate, rezervările nu vin pe un singur canal. Vin de pe site, vin pe telefon și vin direct la poartă, de la cineva care n-a rezervat nimic. Toate trei trebuie să ajungă în același loc, altfel ai din nou două evidențe care nu se potrivesc.
- Online. Un formular pe care îl pui direct în pagina parcării, cu o linie de cod. Clientul vede prețul înainte să confirme și primește email de confirmare.
- Manual. Agentul introduce rezervarea din aplicație, cu aceleași reguli de preț ca formularul online — nu cu un calcul paralel.
- La poartă. Mașina care apare fără rezervare se înregistrează pe loc și intră în aceeași evidență.

Tarifarea: aici se pierd de obicei banii
Nu din furt, ci din aproximare. Un agent grăbit rotunjește în jos, altul uită să taxeze prelungirea, al treilea aplică o reducere din cap. Diferențele sunt mici individual și mari la final de lună, iar la audit nu mai poți reconstitui nimic.
În SoftParking configurezi regulile o singură dată, iar aplicația le aplică identic peste tot:
| Ce configurezi | Ce înseamnă în practică |
|---|---|
| Modelul de tarifare | Alegi cum se calculează șederea — pe tranșe sau pe zi, în funcție de cum vinzi tu. |
| Tipul de vehicul | Autoturism și microbuz au grile separate. Un microbuz nu ocupă cât un autoturism. |
| Prelungiri | Se recalculează automat când clientul mai stă, fără renegociere la poartă. |
| Coduri promo | Reducerea se aplică o dată, se îngheață în lei și rămâne în istoricul rezervării. |
| Abonamente | Clienții recurenți sunt recunoscuți după numărul de înmatriculare. |
| Servicii extra | Ce vinzi pe lângă locul de parcare intră în total, nu se ține minte separat. |
| Perioada de grație | Cât timp după ora rezervată poate ieși un client fără taxă suplimentară. |
Poarta și banii
Fiecare intrare și ieșire se marchează în aplicație, de pe telefon sau tabletă, cu ora exactă și cu agentul care a operat-o. De aici pornește tot restul: prețul final, raportul de încasări și, la nevoie, răspunsul la o reclamație.
Încasarea se face la barieră, în numerar sau cu cardul, iar tu decizi când: la intrare, la ieșire, sau mixt — un avans la intrare și restul la plecare. Transferul bancar există separat, pentru abonamente, unde banii oricum nu vin de la un agent.
Rapoartele de încasări se adună singure, pe zi, pe lună și pe an.
Dacă o sumă a fost greșit încasată, se stornează — venitul se corectează de la sine, fără să ștergi rânduri și fără să rescrii istoria. Un raport care se poate edita la loc nu e un raport.

Echipa
Dacă ai mai mult de doi agenți, jumătate din administrare nu e despre mașini, ci despre oameni: cine e de tură sâmbătă, cine cere schimb, cine a luat concediu. SoftParking are pontaj, ture, cereri de schimb și de concediu cu aprobare centralizată, plus bonusuri pentru agenți legate de încasările reale.
Peste tot stă un jurnal complet: cine a modificat o rezervare, când și ce a schimbat. Nu e o funcție pe care o deschizi zilnic, dar e singura care lămurește lucrurile atunci când chiar trebuie.
Datele clienților sunt responsabilitatea ta
Strângi nume, telefon și număr de înmatriculare. În ochii legii, operatorul acelor date ești tu, parcarea — nu furnizorul de software. Un produs serios te ajută să-ți respecți obligațiile, nu îți adaugă unele noi.
- Datele fiecărei parcări stau într-o bază separată, nu amestecate cu ale altora.
- Verificarea în doi pași e disponibilă pentru fiecare cont.
- Fiecare modificare a unei rezervări rămâne în jurnal.
- Rezervările vechi se anonimizează automat după termenul stabilit: rândul rămâne pentru contabilitate, datele clientului dispar.
- Backup zilnic, stocat separat de server.
Termenele exacte sunt în politica de confidențialitate.
Ce nu face SoftParking
Preferăm să afli acum, nu după contract. Nimic din lista de mai jos nu există în produs, iar dacă ai nevoie de ele, îți trebuie altceva sau ceva în plus:
- Nu comandă bariera. Nu se conectează la automatizarea porții; agentul ridică bariera, aplicația ține evidența.
- Nu citește numere de înmatriculare din cameră. Nu există recunoaștere automată; numărul se introduce.
- Nu încasează online cu cardul. Formularul ia rezervarea, banii se iau la fața locului, în numerar sau la POS-ul tău.
- Nu e casă de marcat. Nu emite bon fiscal și nu înlocuiește casa de marcat sau facturarea.
Preț și implementare
Prețul se face pe locație, nu pe rezervare — depinde de câte locuri are parcarea și câți agenți lucrează în ea. Implementarea durează până la 48 de ore, în funcție de site-ul parcării și de cât de personalizat vrei formularul. Datele pe care le ai deja, clienți și abonamente, le discutăm din etapa de ofertă.